[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Exporturile Argeșului au scăzut cu 16% într-un an. Excedentul comercial s-a redus

Exporturile Argeșului au scăzut cu 16% într-un an. Excedentul comercial s-a redus

Exporturile de mărfuri ale județului Argeș au depășit 597 de milioane de euro în luna iulie 2026, însă au înregistrat o scădere de 16% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În același timp, importurile au trecut de 456 de milioane de euro, iar excedentul comercial a fost cu aproximativ 95 de milioane de euro mai mic decât în iulie 2025, potrivit celui mai recent raport al Direcției Județene de Statistică Argeș.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Datele arată că exporturile FOB au totalizat peste 597 de milioane de euro în iulie 2026.

Valoarea a fost cu peste 30 de milioane de euro mai mică decât în luna iunie, ceea ce reprezintă o scădere de 4,8%.

Comparativ cu iulie 2025, diminuarea a fost de peste 113,8 milioane de euro, respectiv 16%.

Scăderi ale exporturilor au fost consemnate la aproximativ jumătate dintre secțiunile Nomenclatorului Combinat.

Cele mai importante au fost înregistrate la mărfuri și produse diverse (-46%), produse minerale (-45,7%), perle naturale sau de cultură, pietre prețioase și metale prețioase (-42,9%), animale vii și produse animale (-35,4%).

Diminuări au mai fost raportate la articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă și materiale similare (-28,7%), mașini, aparate și echipamente electrice (-18,4%), precum și la mijloace de transport (-17,3%).

În iulie 2026, Franța a fost principala țară parteneră la export pentru județul Argeș, cu o pondere de 18,12% din total. Au urmat Germania, cu 15,57%, Maroc, cu 9,74%, Italia, cu 8,84%, Spania, cu 7,11%, și Turcia, cu 6,80%.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

În ceea ce privește importurile, acestea au însumat peste 456 de milioane de euro, la prețuri CIF. Față de luna iunie 2026, valoarea a crescut cu peste 5 milioane de euro, respectiv 1,1%. Comparativ cu iulie 2025, importurile au scăzut cu peste 19 milioane de euro, echivalentul a 4%.

Exporturile Argeșului au scăzut cu 16% într-un an. Excedentul comercial s-a redus

Cele mai importante diminuări ale importurilor, raportate la aceeași lună a anului precedent, au fost la piei crude, piei tăbăcite, blănuri și produse din acestea (-53,9%), animale vii și produse animale (-38%), produse vegetale (-34,4%), metale comune și articole din acestea (-32,9%), mărfuri și produse diverse (-30,2%) și produse minerale (-28,2%).

Scăderi au mai fost înregistrate la grăsimi și uleiuri animale și vegetale (-19,5%), precum și la materii textile și articole din acestea (-18,9%).

Principalii parteneri ai Argeșului la import în luna iulie au fost Turcia, cu 14,09% din total, Germania (11,43%), Franța (11,38%), Polonia (10,81%), Spania (10,77%) și Italia (7,03%).

Diferența dintre exporturile FOB și importurile CIF a generat, în iulie 2026, un excedent comercial de peste 141 de milioane de euro.

Valoarea a fost cu peste 35 de milioane de euro mai mică decât în iunie 2026, ceea ce înseamnă o scădere de 19,86%. Comparativ cu iulie 2025, excedentul comercial al județului Argeș s-a redus cu aproximativ 95 de milioane de euro, respectiv 40,10%.

Astfel, deși județul a continuat să înregistreze un sold comercial pozitiv, diferența dintre exporturi și importuri s-a diminuat semnificativ față de anul precedent.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS
[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti
Descarcă acum aplicația oficială ePitesti.ro
Descarcă de pe Google Play Descarcă de pe App Store