Luni, 29 iulie, cu începere de la ora 11, în comuna Călinești va avea loc inaugurarea primului centru de zi din Argeș pentru copiii romi. Centrul va avea o capacitate de 20 de locuri, dar mai toţi copiii din comunitate vor ajunge aici, la intervale de 3-4 luni.
Ionuţ Neacşu, preşedintele asociaţiei „Sprijin pentru Viaţă”, a făcut anunţul astăzi, la Consiliul Judeţean.
Cum pentru reabilitarea spaţiului în care va funcţiona centrul s-au implicat financiar şi voluntari olandezi, la inaugurare va fi prezent şi ambasadorul Olandei la Bucureşti.
Comunitatea de romi din Călineşti, satul Cîrstieni, este cea mai mare din judeţ, numărând peste 1.000 de membri.
La centrul de zi, copiii vor beneficia de asistenţă la teme, de cursuri de teatru și de muzică şi de alte activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor. În paralel, va fi dezvoltat şi un program de reinserţie profesională pentru romii adulţi, primele cursuri urmând să fie cele pentru servicii de curăţenie.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


