EcoMoto 930×122

poliția locală pitești

Pitești: Prichindeii de la Tudor’s House Kids, vizitați de polițiștii locali

În cursul zilei de ieri, 22.07.2022, în cadrul parteneriatului educațional “Spune stop violenței și educația rutieră-educație pentru viața”, Grădinița Tudor’s House Kids a fost vizitată de Poliția Locală Pitești.

Citiți și: Simfonia Lalelelor, luată cu asalt de polițiștii locali. Sancțiuni usturătoare

In cadrul acestei activități au fost prezentate principalele reguli de circulație ce trebuie respectate pentru a fi în siguranță pe stradă, în calitate de pieton sau de biciclist.

Citiți și: Nu se aștepta nimeni la așa ceva: Poliția a intervenit la grădiniță!

„Informațiile au fost adaptate vârstei preșcolare astfel încât cei mici au fost receptivi, comunicativi și curioși.

De asemenea, grădinița mulțumește Politiei Locale și așteaptă cu nerăbdare la următoarea activitate din cadrul parteneriatului”, transmite purtătorul de cuvânt al Poliței Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90