Ieftinirea alimentelor a condus la scăderea inflației în iulie, comparativ cu luna iunie.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în iulie prețurile s-au redus în medie cu 0, 34% față de luna anterioară datorită ieftinirii alimentelor cu 1, 6%. Cel mai mult s-au diminuat prețurile la legume și conserve din legume, cu peste 13%.
Dacă alimentele s-au ieftinit, mărfurile nealimentare și serviciile au înregistrat în iulie o creștere a prețurilor și tarifelor. La mărfurile nealimentare, cu 0, 5%, iar la servicii, cu 0, 3%. În privința mărfurilor nealimentare, cele mai importante scumpiri au fost la țigări, de peste 8%, și la curentul electric, de 5, 57%. Dintre servicii, cel mai mult au crescut tarifele la apă, canalizare și salubritate, cu aproape 9%.
Pe ansamblu, în luna iulie rata anuală a inflației a fost de 4, 41%.





