263 x 587 eurial

Argeș: Unul dintre bărbații blocați în fântână a murit!

Update, ora 16:13, IPJ Argeș transmite: 

„În ziua de 13 septembrie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați din Vlădești ar fi rămas blocați, posibil inconștienți, într-o fântână din localitatea Vlădești.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au constatat că cele sesizate se confirmă.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Din primele verificări, s-a stabilit că, cei doi bărbați executau lucrări de igienizare a unei fântâni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, și, după ce bărbatului de 36 de ani, care a pătruns în fântână, la o adâncime de aproximativ 10 m, i s-a făcut rău, cel de-al doilea bărbat, de 61 de ani, ar fi încercat să îl extragă, context în care a rămas și el blocat în interior, cu stare de rău.

În urma intervenției echipajelor specializate, primul a fost extras bărbatul de 61 de ani, care a fost transportat la spital, conștient. Cel de-al doilea bărbat, a fost adus la suprafață ulterior și, din păcate, a fost declarat decedat.

La fața locului s-a deplasat și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care efectuează cercetările.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, conform art. 196 și 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.”

Update, ora 16:12, ISU Argeș transmite:

„Prima victimă a fost extrasă de către pompieri cu ajutorul unei chingi, iar pentru cea de-a doua victimă a fost nevoie ca un pompier să coboare echipat cu aparatul de respirat pentru a o extrage.

Fântână avea o adâncime de aproximativ 10 m, iar apa avea circa o jumătate de metru.

Persoana de sex masculin extrasă conștientă are vârsta de 61 de ani.”

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Update, ora 15:35, ISU Argeș transmite:

„Din păcate pentru cea de-a doua persoană nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale declarând decesul. A fost vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 35 de ani.”

Update, ora 15.03

Cele două persoane ar fi rămas blocate într-un puț de aproximativ 15 m adâncime.

Una dintre victime a fost scoasă.

Aceasta este conștientă, cooperantă și a fost preluată de un echipaj SAJ, transmite ISU Argeș.

Cea de-a doua victimă nu este cooperantă.

Știrea inițială, ora 14.36 – Argeș: Eveniment tragic! Două persoane căzute într-o fântână adâncă de 8 m

Eveniment tragic în Argeș!

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

În urmă cu puțin timp, un apel la 112 anunța faptul că două persoane au căzut într-o fântână.

Victimele s-ar afla la aproximativ 8 m adâncime.

Incidentul s-a petrecut în comuna argeșeană Vlădești, sat Cotești.

La fața locului intervin echipajele de salvare. La fața locului intervin două autospeciale cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Aninoasa și Detașamentul de Pompieri Câmpulung, un autocamion cu container multirisc și o autospecială de descarcerare de la Detașamentul Pitești, alături de două echipaje ale SAJ.

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS