Medicii pediatrii sunt îngrijorați și vorbesc despre un val neobișnuit de pneumonie în spitalele de copii din țară.
Aceștia avertizează că fenomenul este unul neobișnuit pentru acest moment al anului, notează Antena 3.
„Este într-adevăr o creștere a numărului de pacienți care vin cu pneumonii și constatăm, pe lângă faptul că au pneumonie și sunt forme atipice, agenți patogeni pe care noi i-am întâlnit anterior pandemiei.
Există o imunitate scăzută, foarte mulți pacienți cu boli cronice au renunțat la tratament.
Ca noi toți, și copiii sunt expuși la infecții. Din fericire, copiii sunt expuși la infecții virale.
Șansa ca o infecție virală să treacă și să se rezolve, în cazul în care copilul are o imunitate bună, este mult mai mare comparativ cu adultul, unde cred că grija trebuie s-o avem tot către cel vârstnici”, a declarat Dr. Beatrice Mahler, manager al Institutului ”Marius Nasta” din București.
EXPLOZIE DE CAZURI
De asemenea, și Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală a vorbit despre acest fenomen.
Medicul susține că răspândirea patologiei cel mai probabil a fost favorizată de reînceperea școlii și reluarea activităților din colectiv a copiilor.
Totodată, Maria Davițoiu a precizat că mulţi dintre copiii internaţi în această perioadă în spital sunt dependenţi de oxigen, fac aerosoli şi au analizele modificate, dar a subliniat că încă niciunul dintre pacienți nu a fost intubat. Aceasta a subliniat însă că, față de anii precedenți, formele de boală sunt mult mai grave.
În ultimele zile au fost internați, în medie, câte zece copii cu insuficienţă respiratorie şi pneumonie pe zi, mai declară medicul.
Foto descriptiv: Stirile ProTv





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
