Kaia 930 x 120

dn 73c

Începând de astăzi, anumiți șoferi nu mai au voie pe un drum din Argeș

Începând de astăzi și până la data de 22 decembrie 2022, pe DN 73C, pe sectorul de drum Piatra – Tigveni – Curtea de Argeș, vor fi instituite restricții de tonaj pentru circulația autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 16 tone.

Citiți și: Șocant: A făcut accident, a lovit cu pumnul 3 mașini și ce a urmat e incredibil

IPJ Argeș transmite:

Până la data de 22 decembrie a.c., se impun restricții de tonaj pentru circulația autovehiculelor cu masa totală maximă admisă (M.T.M.A.) mai mare de 16 tone, pe DN 73C, pe sectorul de drum Piatra – Tigveni – Curtea de Argeș, pentru protejarea participanților la trafic și prevenirea degradării părții carosabile.

Totodată, reamintim că, începând cu data de 04 noiembrie 2022, în vederea lucrărilor la podul situat pe DN7, la km. 157+016, peste râul Topolog, în localitatea Milcoiu, județul Vâlcea, a fost instituită măsura de închidere a circulației pentru autovehiculele cu M.T.M.A. mai mare de 7,5 tone, cu unele excepții.

Citiți și: Pitești: Șoferi, atenție! Restricții pe strada Depozitelor!

Informații suplimentare (cum ar fi rutele ocolitoare) pot fi accesate pe site-ul oficial al C.N.A.D.N.R., respectiv la link-ul http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/restric%C8%9Bii-de-circula%C8%9Bie-pe-dn7-%C3%AEntre-pite%C8%99ti-%C8%99i .

De asemenea, informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic .

Polițiștii argeșeni recomandă să circulați prudent, să păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă în fața dumneavoastră, și să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante în trafic.

Totodată, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, polițiștii rutieri vă sfătuiesc să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum, să respectați limitele legale de viteză și celelalte norme rutiere.

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)