New Profesional Consult 263×587

Focar de COVID-19 la un spital din Târgu Jiu

Medicii din România, avertisment despre o boală care a făcut milioane de victime: „Nu a dispărut"

Un focar de COVID-19 a fost confirmat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, la nivelul Secției Medicină Internă 1. Șase pacienți au fost depistați pozitiv cu SARS-CoV-2, iar conducerea unității medicale a dispus mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii virusului.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al spitalului, Mihaela Țicleanu, care a precizat că situația este monitorizată de personalul medical.

New Profesional Consult 930 x 122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Trei pacienți au fost transferați la Boli Infecțioase

Potrivit reprezentanților unității medicale, focarul a fost raportat de medicii Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) către Direcția de Sănătate Publică Gorj, conform știrileprotv.ro.

Imediat după confirmarea cazurilor, au fost dispuse măsuri pentru limitarea focarului. Pacienții infectați au fost izolați, iar trei dintre aceștia au fost transferați la Secția de Boli Infecțioase.

Reprezentanții spitalului au transmis că starea celor șase pacienți este bună.

Vizitele au fost restricționate, iar masca de protecție devine obligatorie

Pentru a preveni apariția unor noi îmbolnăviri, conducerea spitalului a decis izolarea și supravegherea contacților direcți. Totodată, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie atât pentru pacienții internați în secție, cât și pentru personalul medical.

Au fost luate măsuri și în privința programului de vizită. Accesul aparținătorilor va fi permis zilnic doar în intervalul orar 13:00-14:00, iar vizitatorii vor trece printr-un triaj epidemiologic înainte de a intra în secție.

De asemenea, pacienții care prezintă simptome, dar și angajații medicali cu manifestări specifice infecției, vor fi testați pentru COVID-19.

Autoritățile sanitare și reprezentanții spitalului continuă monitorizarea situației, fiind aplicate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului în unitatea medicală.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

Focar de COVID-19 la un spital din Târgu Jiu

Foto: Descriptiv

570×90 MAIA
263×587 grota rece