Luni, 14 octombrie, va începe la Casa Judeţeană de Pensii distribuirea biletelor de tratament pentru pensionarii argeşeni. Acţiunea va dura până pe 22 octombrie.
Plecarea în staţiuni este prevăzută pentru data de 25 octombrie.
Au fost alocate automat, pe baza cererilor înregistrate, 396 de bilete pentru staţiunile 1 Mai, Amara, Buşteni, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Eforie Nord, Băile Felix, Govora, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Olăneşti, Pucioasa, Saturn, Sinaia, Slănic Prahova, Sovata, Techirghiol, Tuşnad și Vatra Dornei. Fiecare beneficiar va fi anunţat telefonic pentru ridicarea biletului.
Au mai rămas bilete nesolicitate de pensionari în staţiunile Sinaia, Amara, Buşteni, Lacu Sărat, 1 Mai, Olăneşti, Pucioasa, Slănic Prahova și Vălenii de Munte.





