263×587 grota rece

Bătrâni scoşi cu barca din case în Piteşti! Iată zonele cele mai afectate!

POTOP

Ploile abundente de azi noapte au făcut prăpăd în Piteşti. Pe alocuri, apa a atins înălţimi de doi metri, iar în unele cazuri a fost nevoie de intervenţie cu barca pneumatică!

IMM 930×122
555×222 grota rece

„Din 2001 nu am mai avut aşa ceva! Am fost la faţa locului şi eu, şi domnul primar Tudor Pendiuc, s-a intervenit toată noaptea! Problema a fost că a plouat foarte mult, până la 65 de litri pe metru pătrat, iar Piteştiul este colinar şi s-au pornit torenţii.

Cele mai afectate zone au fost Gârlei, 1 Decembrie (complexul John) şi Plopilor. Au fost şi maşini luate de ape, iar unele subsoluri de bloc şi locuinţe au fost inundate. La un moment dat, dintr-o casă ISU a scos bătrânii cu barca! Debitul a fost foarte mare, iar canalizarea nu a mai făcut faţă. Din fericire, nu au fost răniţi şi nici pagube materiale foarte mari. Noroc că abia am curăţat pârâul Trivale, altfel ar fi fost prăpăd şi acolo!”, ne-a declarat Cornel Ionică, viceprimar al Piteștiului.

Din cauza inundaţiilor, Termo Calor a sistat furnizarea căldurii, aşa că multe apartamente au rămas şi în frig pe durata nopţii.

New Profesional Consult 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti