Update, ora 14:59, ISU Argeș transmite: „Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 71 de ani, care prezenta atac de panică și acuza dureri în zona cervicală. Aceasta a refuzat transportul la spital.
La fața locului au fost asigurate măsuri specifice până la îndepărtarea oricărui pericol.”

Știrea inițială, ora 14:27
În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs în municipiul Pitești, pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Spitalului Militar.
Potrivit primelor informații, trei mașini sunt implicate.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Foto principal: arhivă ePitești.ro/descriptiv









