930×122 CAPRA 5

business hub

Piteștiul începe să strălucească! Investiția care schimbă jocul în afaceri

Piteștiul începe să strălucească! Investiția care schimbă jocul în afaceri

Citiți și: Pitești. Fantezie pe gheață în Centru

Municipalitatea piteșteană. în parteneriat cu INCERTRANS, a marcat un moment semnificativ în dezvoltarea antreprenorială regională.

Este vorba despre derularea proiectului „Promovarea spiritului antreprenorial prin sprijinirea activităților de cercetare–dezvoltare în cadrul PITEȘTI BUSINESS HUB-PROSANT”, cod SMIS 124630.

Citiți și: S-a anunțat: Ajutoare de la Primărie!

Astăzi, 18 decembrie 2023, a avut loc recepția lucrărilor de modernizare, reabilitare și dotare a clădirii de pe strada Frații Golești, nr. 6.

Incubator de afaceri

Imobilul va găzdui noul centru de business de tip „incubator de afaceri”. Această clădire, proprietate a municipalității, va juca un rol crucial în dezvoltarea IMM-urilor din regiune.

Oferă spațiu pentru minim 16 firme beneficiare care vor desfășura activități de cercetare și dezvoltare în domenii cheie identificate în Strategia Națională de Competitivitate.

Incubatorul BUSINESS HUB – PROSANT este întins pe o suprafață reabilitată de 2450 mp, cu o zonă construită de 776 mp.

Este structurat pe subsol, parter și două etaje.

Dotat cu un sistem de 16 panouri solare, acest centru nu doar că promovează inovația în afaceri, dar și susține sustenabilitatea și eficiența energetică.

 

Investiție de mililoane

Lucrările la acest proiect au fost executate de Asocierea S.C. Valah Construct Grup S.R.L. (Lider) în colaborare cu: S.C. Tehno Fluid Solutions S.R.L. și S.C. Advanced Structural Design S.R.L., având ca subcontractanți S.C. Argedava Construct S.R.L., S.C. Total Electroconstruct VG S.R.L., și S.C. Elmas S.R.L.

Costul final al proiectului se ridică la 13.983.704,13 lei fără TVA, respectiv 16.640.607,92 lei cu TVA.

Perioada de garanție este de 60 de luni.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Investiția vizează îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii.

În plus, promovează spiritul antreprenorial. Oferă un mediu propice pentru exploatarea economică a ideilor inovatoare și susținerea înființării de noi întreprinderi.

Piteștiul începe să strălucească! Investiția care schimbă jocul în afaceri

Obiectivul principal al BUSINESS HUB – PROSANT este de a spori șansele de dezvoltare și rata de supraviețuire a afacerilor în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia.

Proiectul aspiră nu doar la creșterea economiei locale, dar și la crearea de noi locuri de muncă.

Se dorește și reducerea sărăciei și încurajarea rămânerii forței de muncă în regiune.

Prin această inițiativă, Piteștiul se poziționează ca un nucleu important în peisajul antreprenorial și al cercetării-dezvoltării din România.

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3