Argeș. Femeie grav rănită după ce a rămas suspendată cu mașina la 2 m. Poliția, oficial
Update ora 09.49
Victima, în vârstă de aproximativ 53 de ani, este grav rănită, prezentând suspiciune de fractură cervicală și lombară și un traumatism la nivelul feței.
Calul care a murit în urma impactului era singur pe șosea, fără a fi legat de vreun atelaj.
,,Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, o femeie de 53 de ani, din Pietroșani, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza comunei Coșești, circulând din direcția Domnești spre Piscani, a lovit o cabalină, aflată pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind gardul unui imobil.
În urma coliziunii, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Din păcate, în urma impactului, cabalina a decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.”, conform Poliției Argeș.
Update ora 09.02
Polițiștii sunt acum la fața locului și desfășoară cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Persoana care conducea autoturismul, femeie de aproximativ 53 de ani, a fost preluată de un echipaj medical.
Cabalina a decedat, transmite Poliția Argeș.
Update ora 08.35
,,A fost vorba despre un autoturism care, în urma impactului cu o cabalină, a părăsit partea carosabilă și a rămas suspendat pe un gard, la o înălțime de aproximativ 2 m.
Pompierii au efectuat manevre de descarcerare a șoferului vehiculului, care în urma extragerii a fost predat echipajului medical.

În urma evaluării acesta a fost transportat la spital.
În autoturism se afla o singură persoană.
La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice.”, transmite ISU Argeș.
Update ora 08.26: Argeș. Accident grav! O șoferiță a lovit un cal!
Potrivit surselor noastre, femeia care se afla la volanul autoturismului a lovit un cal, moment în care ar fi pierdut controlul volanului și a rămas suspendat pe un gard.
Din păcate, calul a fost rănit mortal.
Știre inițială ora 07.49: Accident grav în Argeș! S-a ,,urcat” cu mașina pe gard!
Un grav eveniment rutier s-a petrecut, în această dimineață, în zona comunei Coșești.
Argeș. Accident grav! O șoferiță a lovit un cal!
Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, un vehicul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.
Este posibil ca o persoană să fie încarcerată.
Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Video: ISU Argeș












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)



