Scandal în Centru, lângă Fortuna! A intervenit Poliția
Doi bărbați care făceau scandal în Centru, în Pitești, au fost sancționați de Poliția Locală.
Informația ne-a fost furnizată în urmă cu puțin timp de purtătorul de cuvânt al instituției, Bogdan Aristănțoiu.

„În data de 4 ianuarie, orele 15:40, o patrulă a Poliției Locale din cadrul Biroului Intervenție la Evenimente a surprins în Piața Vasile Milea, zona gangului Fortuna, doi indivizi care tulburau liniștea si ordinea publică.
În momentul în care acestora li s-a atras atenția, au devenit recalcitranți cu politistii.
În plus, au refuzat și legitimarea.
Cei doi polițiști locali i-au imobilizat. Au fost conduși, conform procedurii, la sediul Poliției Locale.
Scandal în Centru, lângă Fortuna! A intervenit Poliția

Acolo, s-a stabilit că cele două persoane au 39 de ani (din Bradu) și 21 de ani (din Ștefănești).

Pentru faptele lor, au fost sancționați contravențional cu câte 1.300 de lei”.










