930 x122 grota rece

centrale termice

Anunț major pentru cei care au astfel de centrale termice!

Anunț major pentru cei care au astfel de centrale termice!

Citiți și: Ai centrală termică? Vești proaste și noi provocări care sperie pe toată lumea

Comisia Europeană a clarificat recent interpretarea măsurilor ce urmează să fie implementate în statele membre ale Uniunii Europene pentru reducerea emisiilor de carbon.

Și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor.

Citiți și: Noutate absolută la Dacia!

Contrar unor interpretări eronate, aceste măsuri nu implică interzicerea utilizării centralelor pe gaz până în 2040.

Așa cum a fost raportat inițial.

Comisia Europeană subliniază faptul că, deși se va promova treptat renunțarea la combustibilii fosili în sistemele de încălzire, noțiunea de combustibili fosili nu include explicit gazele naturale.

Prin urmare, centrala pe gaz nu va fi interzisă începând din 2040.

Așa cum s-a speculat inițial.

Anunț major pentru cei care au astfel de centrale termice!

Directiva revizuită privind performanța energetică a clădirilor urmărește să promoveze o serie de măsuri menite să reducă consumul de energie și emisiile de carbon ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Aceste măsuri includ adoptarea unor standarde minime de performanță energetică pentru clădirile noi.

Precum și promovarea instalării treptate a energiei solare în clădirile existente, începând cu anul 2027.

De asemenea, Comisia Europeană dorește să implementeze o traiectorie de eliminare graduală a combustibililor fosili pentru sistemele de încălzire și răcire.

Cu obiectivul final de a elimina complet cazanele pe bază de combustibili fosili până în 2040.

Este important de menționat că statele membre ale Uniunii Europene vor avea libertatea să adopte și să adapteze aceste măsuri în funcție de specificul parcurilor lor imobiliare.

Și a mixului energetic național.

Aceste clarificări aduse de Comisia Europeană vin în urma confuziei create de interpretarea inițială a măsurilor.

Iar ele oferă o viziune mai detaliată asupra modului în care directivele europene vor fi implementate în practică.

Pentru a promova eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon în sectorul clădirilor.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)