ANAF lovește Revolut! Conturile românilor pot fi blocate instant!
Românii care au conturi sau carduri la Revolut trebuie să fie atenți la noile măsuri impuse de ANAF.
Începând cu 7 februarie 2025, Fiscul român poate impune popriri și verifica direct conturile Revolut, fără a mai apela la autoritățile din Lituania, acolo unde Revolut are sediul social.
Conturile Revolut, acum sub control ANAF
Până acum, blocarea conturilor Revolut se făcea doar printr-o colaborare între ANAF și autoritățile fiscale lituaniene.
Odată cu implementarea IBAN-ului românesc, conturile utilizatorilor români devin conturi bancare locale, iar ANAF le poate popri la fel ca în cazul oricărei bănci din România.
În 2024, fiscul lituanian a aplicat măsuri de poprire asupra 478 de conturi ale cetățenilor români, la cererea ANAF.
De asemenea, suma totală a datoriilor înregistrate de românii cu conturi Revolut și înscrise în cererile de recuperare a ajuns la peste 624 milioane de lei, în creștere uriașă față de 5 milioane în 2022.
ANAF lovește Revolut! Conturile românilor pot fi blocate instant!
Ce trebuie să știe clienții Revolut
După implementarea IBAN-urilor locale, utilizatorii Revolut vor avea conturi gestionate direct de Revolut Bank UAB Sucursala România.
Acestea vor intra sub aceleași reguli fiscale și bancare ca orice bancă tradițională din România, iar ANAF va avea acces rapid la datele financiare ale clienților și va putea impune popriri fără a mai cere sprijinul autorităților din Lituania.
Dacă ai datorii restante către stat, ANAF poate bloca direct contul tău Revolut, iar recuperarea sumelor se va face mai rapid și fără procedurile internaționale anterioare.
Această schimbare transformă Revolut într-o bancă românească din punct de vedere fiscal, ceea ce înseamnă că utilizatorii trebuie să fie mai atenți la obligațiile lor financiare față de stat.
Sursa: româniatv.net






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






