„Epopeea” reabilitării termice după ureche își consumă, cu temeinicie, noi și noi episoade în incredibilul oraș al lalelelor-Pitești. Incredibil prin felul în care au ajuns să arate blocurile de locuințe.
După anveloparea termică, fațadele multora nu mai respectă o iotă din regulile minime de urbanism: de la un grup de apartamente la altul sau, în cel mai fericit caz, de la scară la scară, culorile diferă strident, supărător. Fiecare asociație de proprietari și-a revopsit blocul pur și simplu după cum a tăiat-o capul. În unele situații, nu puține, doar câțiva proprietari au avut bani pentru reabilitare termică. Urmarea? Priviți fotografiile! Așa arată acum blocul turn B 5 de pe strada „Calea Bascovului”, din cartierul Ceair (foto 1-4). Ceva mai încolo – blocul turn B 8, recent anvelopat termic. Evident, cum altfel?, nu pe de-a-ntregul! Numai părți din el, c-așa e moda în Pitești! (foto 5).
Vinovată? Primăria. Instituția condusă de Tudor Pendiuc a închis și închide ochii. Primărie dragă, dormi în pace! Iar atât timp cât Primăria lui Pendiuc se încăpățânează să doarmă pe ea ca o nesimțită, ca „nesimțiții” vom continua și noi să publicăm fotografii cu blocurile de groază ale unui oraș care nu se mai respectă pe sine. Ce să-ți spun… orașul lalelelor!








![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)





