Accident deosebit de grav! Două persoane în stop-cardiorespirator
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc duminică, 20 iulie, în jurul orei 17:00, pe Drumul Național 67C – Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase și periculoase șosele montane din România.
În eveniment au fost implicate trei motociclete.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, două dintre persoanele implicate se află în stop cardio-respirator, iar o a treia este conștientă și cooperantă, însă necesită îngrijiri medicale.
La fața locului au fost mobilizate rapid mai multe echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, printre care o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor și două ambulanțe.
Având în vedere gravitatea situației, autoritățile au solicitat intervenția unui elicopter SMURD, iar ulterior, un al doilea elicopter a fost trimis în sprijin.
Manevrele de resuscitare sunt în desfășurare, medicii și paramedicii făcând eforturi intense pentru salvarea victimelor aflate în stare critică.
Traficul în zonă este serios afectat, fiind dirijat alternativ de forțele de ordine.
Șoferii sunt sfătuiți să evite zona dacă este posibil și să respecte indicațiile autorităților.
Transalpina, cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, dar și pentru riscurile ridicate pe care le presupune pentru șoferii neexperimentați sau neatenți, este adesea scena unor accidente grave, mai ales în sezonul estival, când traficul rutier este intens, iar motocicliștii sunt prezenți în număr mare.
Știrea este în curs de actualizare.
Vom reveni cu informații pe măsură ce vor fi disponibile.
Accident deosebit de grav! Două persoane în stop-cardiorespirator
Sursa: seîntâmplăînvâlcea








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



