263×587-2 Grota Rece

Mihai Coteț: „România este haina care ne îmbracă pe toți”

Mihai Coteț: „România este haina care ne îmbracă pe toți”

Mihai Coteț: „România este haina care ne îmbracă pe toți”

Vicepreședintele Senatului, senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț, a transmis un mesaj public despre importanța responsabilității colective și a reformei administrative.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Astfel, Mihai Coteț a transmis:

„Se spune în popor: „Mai aproape îmi este cămașa decât haina.”

Dar oare așa ar trebui să fie?

Când haina e ruptă, e subțire, e găurită, e peticită, și cămașa, care ne este mai aproape, are de suferit. Dacă însă fiecare dintre noi are grijă de această haină comună, atunci cămașa va fi protejată pe termen lung. Nu doar pentru un an sau doi, ci pentru generații.

Când vom înțelege că România, haina care ne îmbracă pe toți, este cea mai importantă, abia atunci vom fi făcut un pas decisiv ca societate.

Reforma administrativă despre care premierul Ilie Bolojan a vorbit cu cifre clare nu este altceva decât un mod prin care să încetăm să ne „furăm singuri căciula”.

Doar așa putem avea grijă fiecare de cămașa noastră, în mod sănătos și cu grijă și față de cămașa aproapelui.

IMM 930×122
555*222 supernova

Doar așa putem fi mândri de haina care ne îmbracă pe toți.”

Intervenția sa oferă un context suplimentar dezbaterii privind modul în care societatea poate proteja resursele comune.

Accentul cade pe ideea că România este binele suprem care trebuie pus pe primul plan.

Mihai Coteț: „România este haina care ne îmbracă pe toți”

570 X 90 CAPRA 3
263 X 587 CUMPANA 1