Mihai Coteț: „Argeșul are o identitate industrială puternică”
Camera de Comerț și Industrie România–Marea Britanie (BRCC) a marcat 20 de ani de activitate, perioadă în care organizația a contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre mediul de afaceri românesc și cel britanic.
Aniversarea a fost și un prilej de a vorbi despre noi oportunități de colaborare, investiții și proiecte economice.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului diplomatic și de afaceri, printre care ambasadorul Marii Britanii, Giles Portman, și președinta BRCC, Felicia Akkaya.
Mihai Coteț: „O investiție nu începe cu o statistică, ci cu o conversație”
Cu această ocazie, Mihai Coteț, antreprenor cu peste 20 de ani de experiență în mediul privat, a transmis un mesaj despre importanța încrederii și a dialogului în construirea unor parteneriate economice durabile.
„O deosebită plăcere să fiu alături de Camera de Comerț și Industrie România–Marea Britanie (BRCC) la celebrarea celor 20 de ani de activitate — două decenii în care s-au construit parteneriate solide, uși deschise și punți de încredere între mediul de afaceri românesc și cel britanic.
Le mulțumesc E.S. Ambasadorului Giles Portman și președintei BRCC, Felicia Akkaya, pentru activitatea remarcabilă în sprijinul Parteneriatului Strategic dintre țările noastre.
Din perspectiva mea de antreprenor cu peste 20 de ani de experiență în mediul privat, știu că o investiție nu începe cu o statistică, ci cu o conversație și cu încredere. Privim cu încredere spre viitor, pregătiți să transformăm cadrul diplomatic și parteneriatele noastre în proiecte economice concrete, inovare și tehnologie.
În acest spirit am creat și proiectul Argeș Invest. Argeșul are o identitate industrială puternică, forță de muncă specializată și antreprenori competitivi. Ne-am propus să aducem la aceeași masă autoritățile, mediul diplomatic și investitorii pentru a conecta oportunitățile din regiunea noastră cu experiența și capitalul internațional, inclusiv cel britanic. Ne dorim ca rezultatele parteneriatelor dintre București și Londra să se vadă concret la Pitești și în tot județul.
Felicitări Camerei de Comerț România–Marea Britanie pentru acești 20 de ani de performanță! La mulți ani și la cât mai multe proiecte de impact în noul capitol!”
Investițiile internaționale, în atenția Argeșului
Mesajul pune accent pe potențialul economic al județului și pe dorința de a transforma relațiile internaționale în proiecte concrete pentru Pitești și Argeș.
Prin Argeș Invest, obiectivul este apropierea mediului antreprenorial local de investitori și parteneri internaționali, inclusiv din Marea Britanie.

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxJoi_epitesti.jpg)










