Transfăgărășanul este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase șosele montane din lume.
Serpentinele amețitoare, lacurile glaciare precum Bâlea, cascadele spectaculoase și panorama impresionantă asupra Carpaților îl transformă într-un magnet turistic și într-o experiență de neuitat.
Dar frumusețea acestui drum legendar este umbrită de haosul turistic.
Cei care urcă pe Transfăgărășan sunt întâmpinați de un peisaj ireal: pereți de stâncă, pâraie care se prăvălesc în cascade, lacuri alpine cu ape cristaline și curbe care taie respirația.
- Transfăgărășanul, recomandat de National Geographic printre cele mai spectaculoase destinații de toamnă
- Monument impresionant inaugurat la Cota 1800 pe Transfăgărășan. Legătura omului de afaceri piteștean Gheorghe Badea cu proiectul spectaculos
- Omul de afaceri piteștean Gheorghe Badea, proiect spectaculos pe Transfăgărășan!
Este imaginea de carte poștală care a consacrat drumul în topurile internaționale și a atras evenimente de prestigiu, precum aniversarea a 50 de ani de la inaugurare, sărbătorită recent printr-o paradă Porsche, arată adevarul.ro.
Realitatea din teren este însă departe de această imagine idilică.
Zonele cheie – Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, Vidraru sau Cascada Capra – sunt sufocate de tarabe improvizate, suveniruri kitsch și mâncare expusă nesigur.
Grătarele fumegă lângă drum, iar gunoaiele sunt omniprezente.
Lipsa parcărilor amenajate și a infrastructurii de bază transformă vizita într-un test al răbdării.
Transfăgărășanul: Adevărata față a celei mai spectaculoase șosele din România
„Cotețăriile” care blochează peisajul și improvizațiile comerciale afectează nu doar aspectul zonei, ci și experiența turiștilor.
Florin Stoican, specialist în conservarea naturii, avertizează că Transfăgărășanul riscă să devină un exemplu de turism ratat.
Un fenomen aparte îl reprezintă urșii care s-au obișnuit să caute hrană de la turiști.
Întâlnirile cu animalele au devenit ocazii pentru selfie-uri și filmulețe, dar și pentru tragedii, cum s-a întâmplat recent cu un motociclist italian ucis de o ursoaică.
La Vidraru, în doar o singură zi, au fost observați zece urși la câțiva pași de parcări și terase.
Deși milioane de euro au fost alocate pentru gestionarea urșilor-problemă, proiectele promise – sanctuare, inventar genetic, măsuri de prevenție – au rămas nefinalizate.
Printre ideile vehiculate se află introducerea unei taxe de acces auto pe drumurile montane celebre (Transfăgărășan, Transalpina, TransBucegi), fondurile urmând să fie folosite pentru întreținere și infrastructură de bază: parcări civilizate, toalete, coșuri de gunoi securizate.
Exemple precum Tușnad sau sate din Italia (Abruzzo) arată că problema urșilor și a turismului dezorganizat poate fi gestionată eficient atunci când există colaborare și reguli clare.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


