263×587-2 Grota Rece

Argeș. O familie cu o femeie însărcinată, în pericol pe Transfăgărășan!

În această seară, pe Transfăgărășan, o nouă intervenție a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș demonstrează că rolul acestora depășește cu mult misiunile clasice de salvare montană.

Profesionalismul, empatia și spiritul de solidaritate au făcut diferența, pentru o familie rămasă în imposibilitatea de a-și continua drumul pe unul dintre cele mai spectaculoase, dar și dificile trasee rutiere din România.

930×122 https://hevy.ro/
555×222 grota rece

Echipa aflată în tură operativă la Refugiul Capra a intervenit după ce un autoturism s-a defectat pe Transfăgărășan, lăsând o familie blocată în zonă.

Screenshot

Având în vedere condițiile speciale ale situației, salvatorii montani au acționat rapid pentru a le oferi sprijin până la sosirea unei platforme de tractare.

Până la remedierea problemei, membrii familiei au fost transportați în siguranță la Hotel Piscu Negru, unde au avut posibilitatea să se adăpostească și să servească masa.

Intervenția a fost cu atât mai importantă cu cât femeia din familie este însărcinată și, pe fondul stresului provocat de incident, a suferit un atac de panică.

Potrivit celor doi, în apropierea locului unde au rămas blocați fusese observat și un urs, fapt care a amplificat starea de neliniște și riscurile la care erau expuși.

Tocmai de aceea, prezența promptă a salvamontiștilor a fost esențială pentru asigurarea siguranței familiei.

Salvatorii montani au rămas alături de cei doi până când situația a fost preluată de serviciul de tractare, asigurându-se că întreaga intervenție se desfășoară fără incidente.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Argeș. O familie cu o femeie însărcinată, în pericol pe Transfăgărășan!

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587