Proiect unic în Argeș! Elevii au intrat în lumea roboticii
Proiectul „Educație prin generație”, derulat de Asociația de Inițiere în Robotică și IT și finanțat prin programul Start ONG (Kaufland România și Act for Tomorrow), a adus în școlile din Pitești, Ștefănești și Micești ateliere interactive de robotică și programare.
Elevii au construit roboți, au creat programe și au participat la competiții captivante, transformând învățarea într-o aventură practică.

- Echipa de robotică ARRA din Pitești va participa la Chicago Robotics Invitational Premier Event, în SUA
- Genialii din Pitești care cuceresc Europa! 4D-Robotics de la Colegiul „Odobescu”, calificare uriașă
- Pitești. „Brătianu” scrie istorie! Echipa de robotică Broboți, calificată la o competiție de elită din SUA
Ateliere adaptate vârstei
Activitățile au fost structurate pe grupe de vârstă, astfel încât atât copiii mai mici, cât și liceenii să își poată descoperi potențialul.
Prin lucru în echipă și provocări tehnice, participanții și-au dezvoltat creativitatea și gândirea logică.

Impact în comunitate
Profesorii au remarcat entuziasmul elevilor și progresul vizibil.
Proiect unic în Argeș! Elevii au intrat în lumea roboticii

„Am observat cum copiii își dezvoltă încrederea în forțele proprii.
Pentru mulți a fost prima experiență directă cu tehnologia aplicată”, a declarat Voicu Mihaela, directoarea Școlii Gimnaziale Micești.
Părinții au salutat inițiativa, iar mai multe școli și-au exprimat dorința de a continua proiectul.

Pregătirea pentru viitor
„Educație prin generație” are ca obiectiv apropierea tinerilor de domeniile tehnologice și susținerea unei educații practice, care să îi pregătească pentru profesiile viitorului.
Asociația de Inițiere în Robotică și IT rămâne un promotor activ al învățării non-formale în domeniile STEAM.
Date de contact:
Coordonator proiect – Barbu Manuela Cezarina
📧 contact@aso-irobo-it.ro | 📞 0770 237 617






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)


