Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a confirmat că România analizează noi modalități de extindere a sistemului de garanție-returnare (SGR), astfel încât acesta să includă și alte tipuri de ambalaje, precum borcanele, cutiile de lapte sau ambalajele din produsele de machiaj.
„Ne uităm, de exemplu, la borcane, la cartoane pentru lapte, dar sunt o grămadă de lucruri care trebuie discutate. La lapte, știm că ar putea fi un deșeu contaminat și ar fi foarte greu de gestionat ulterior.
Ne uităm și la ambalaje din produsele de machiaj”, a declarat Diana Buzoianu, într-un interviu acordat Agerpres, potrivit hotnews.ro.
Oficialul a precizat că în prezent au loc discuții și studii comparative cu alte țări europene care au extins deja sistemele de garanție-returnare, pentru a identifica cele mai bune practici și pentru a evita dezechilibre în procesul de reciclare.
Reciclarea prin SGR se extinde! Ce noi ambalaje pot fi adăugate
În alte state europene, sistemele de garanție-returnare s-au dezvoltat semnificativ în ultimul deceniu.
De exemplu, Suedia și Danemarca au extins sistemul pentru a include PET-uri și doze metalice, în timp ce Lituania a reușit să colecteze peste 6 miliarde de ambalaje de la lansarea sistemului în 2016, atingând o rată de returnare de peste 90%.
În Irlanda, sistemul introdus în 2024 a dus la creșterea reciclării ambalajelor de băuturi de la 49% la 91%.
Totodată, și Franța a demarat în acest an un proiect-pilot pentru sticle și borcane din sticlă, iar Polonia și Ungaria au introdus recent propriile sisteme SGR, urmând modelul implementat deja cu succes în România, mai notează sursa citată.
Ministerul Mediului are în vedere și creșterea numărului de automate de colectare (RVM-uri) în zonele rurale, astfel încât populația din comune și sate să aibă acces mai facil la acest mecanism de returnare.
Mai multe detalii, AICI.
Foto: Descriptiv













![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)