New Profesional Consult 263×587

ISU Argeș rupe tăcerea! Cum a pornit, de fapt, incendiul din Rucăr

ISU Argeș rupe tăcerea! Cum a pornit, de fapt, incendiul din Rucăr

ISU Argeș rupe tăcerea! Cum a pornit, de fapt, incendiul din Rucăr

În această dimineață, un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din comuna Rucăr, județul Argeș.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Știrea pe larg, AICI.

Flăcările au cuprins rapid acoperișul locuinței și anexele gospodărești, iar în momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de peste 260 de metri pătrați.

Pericolul ca focul să se extindă la casele din apropiere era iminent.

Mobilizare exemplară a echipajelor de intervenție

Pentru limitarea dezastrului, patru autospeciale de stingere ale ISU Argeș au fost trimise la fața locului, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rucăr, care a acționat cu o autospecială proprie.

În sprijinul pompierilor s-au alăturat și doi colegi aflați în timpul liber, împreună cu localnici care au dat o mână de ajutor pentru protejarea caselor din vecinătate.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Pagube materiale însemnate, dar fără victime

Incendiul a fost lichidat după aproape patru ore de luptă continuă, însă zece încăperi au fost afectate, alături de bunurile din interior – aparatură electrocasnică și mobilier.

Cel de-al doilea incendiu, izbucnit la o anexă gospodărească, a fost lichidat rapid de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) cu sprijinul cetățenilor din zonă

În timpul intervenției, pompierii au evacuat patru butelii, prevenind astfel o explozie care ar fi putut amplifica dezastrul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza și recomandările pompierilor

Potrivit primelor concluzii, focul ar fi izbucnit din cauza coșului de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Salvatorii atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă coșurile deteriorate sau necurățate și reamintesc importanța verificării și curățării periodice a sistemelor de evacuare a fumului, mai ales la începutul sezonului rece.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

ISU Argeș rupe tăcerea! Cum a pornit, de fapt, incendiul din Rucăr

570×90 MAIA
New Profesional Consult 263×587