Doi soți și-au pierdut viața într-un incendiu cumplit!
Sfârșit cumplit pentru doi oameni din județul Bacău. Un bărbat de 72 de ani și o femeie de 59 de ani și-au pierdut viața după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de un incendiu violent, izbucnit joi dimineață, 5 noiembrie, în satul Lespezi, comuna Gârleni.
Casa, cuprinsă de flăcări pe aproximativ 80 de metri pătrați
Alarma a fost dată după ce flăcările au cuprins locuința. La intervenție au fost trimise două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Buhuși.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, însă în interior au descoperit trupurile celor două persoane, carbonizate. Pentru victime nu s-a mai putut face nimic.
De la ce ar fi pornit incendiul
Potrivit primelor verificări ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Cazul readuce în atenție pericolul utilizării nesupravegheate a surselor de foc în locuințe, mai ales în sezonul rece.
Sursa: observatornews.ro
Foto: descriptiv












