Consiliul Județean Argeș a aprobat, în ședința de astăzi, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 1 la HCJ nr. 174/13.06.2024, document care vizează actualizarea listei de echipamente din cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Argeș, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, și este finanțat prin Programul Sănătate, apelul de proiecte PS/325/PS_P7/OP4/RSO4.5/PS_P7_RSO4.5_A12. Contractul de finanțare a fost semnat la data de 18 decembrie 2024.
În urma finalizării procedurilor de achiziție pentru echipamentele medicale incluse inițial în proiect, s-a înregistrat o economie de 1.003.565,66 lei (TVA inclus).
Această economie permite suplimentarea listei de echipamente destinate laboratorului de anatomie patologică, fără modificarea bugetului aprobat.
Suplimentarea a fost avizată de Ministerul Sănătății, prin Avizul de Oportunitate nr. AFR 13147/15.12.2025, emis după solicitarea transmisă la data de 02.12.2025.
CJ Argeș: Noi dotări pentru Spitalul Județean Pitești
Obiectivele investiției
Obiectiv general: dezvoltarea capacității de diagnosticare a cancerului, în vederea tratamentului personalizat, în funcție de profilul tumoral identificat.
Obiectiv specific: creșterea accesului la servicii de diagnostic oncologic la nivel județean, prin dotarea laboratorului de anatomie patologică al SJU Pitești.
Prin hotărârea adoptată astăzi, Anexa nr. 1 este modificată prin includerea următoarelor echipamente medicale pentru laboratorul de anatomie patologică:
– Microscop optic dotat cu ecran și cameră video
– Microscop optic cu cameră foto digitală
– Scanner de lame
– Microtom pentru parafină
– Stație de includere la parafină
– Montator automat de lame
– Colorator automat de lame
– Aparat de inscripționat lame
– Aparat de inscripționat casete
– Sistem automat pentru citologie în mediu lichid
– Termostat
– Baie de apă
– Fluorometru
– Aparat automat de imunohistochimie
– Aparat pentru imunofluorescență
– Secvențiator de nouă generație
– Robot automat de pregătire librării
– Instrument de cuantificare a acizilor nucleici
– Stand magnetic pentru PCR
– Concentrator centrifugal de probe
CJ Argeș: Noi dotări pentru Spitalul Județean Pitești
Potrivit documentației aprobate, noile dotări vor permite:
– reducerea dependenței de laboratoare externe;
– creșterea vitezei și acurateței diagnosticului oncologic;
– asigurarea unui acces echitabil la investigații de înaltă performanță pentru pacienții din întreg județul Argeș.
Proiectul contribuie direct la modernizarea infrastructurii medicale județene și la consolidarea capacității Spitalului Județean de Urgență Pitești de a răspunde nevoilor actuale din domeniul oncologic.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)












