Victimele contestă pedepsele din dosarul Dani Mocanu
Dosarul în care Daniel „Dani” Mocanu și fratele său, Nando Ionuț Mocanu, au fost condamnați definitiv pentru fapte grave de violență ar putea avea un nou parcurs judiciar.
Victimele agresiunii, Ionuț Cornel Pletosu și Gheorghe Enache, au formulat recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestând decizia definitivă a Curții de Apel Brașov.
Pedepse sub minimul legal, susțin victimele
Prin avocatul Ingrid Alexandrescu, părțile civile susțin că instanța ar fi aplicat pedepse sub limitele prevăzute de lege, în special în cazul lui Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice.
Victimele contestă pedepsele din dosarul Dani Mocanu
Potrivit apărării, reducerea pedepsei ar fi fost dispusă fără îndeplinirea condițiilor legale, în contextul recidivei și al concursului de infracțiuni.
Critici dure la adresa soluției civile
Victimele contestă și despăgubirile acordate, considerate disproporționat de mici raportat la gravitatea faptelor.
Una dintre victime a rămas cu infirmitate permanentă, însă suma stabilită de instanță este apreciată ca insuficientă pentru acoperirea suferinței și a îngrijirilor medicale pe termen lung.
Acuzații privind favorizarea inculpaților
Avocatul victimelor susține că inculpații ar fi fost favorizați procedural, inclusiv prin lipsa arestării preventive și neinstituirea sechestrului asigurător, ceea ce ar fi permis fuga acestora din țară.
Recursul în casație urmează să fie analizat de ÎCCJ.
Sursa: gândul.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)





