Argeș: S-au găsit peste 1.500 de proiectile de război!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a intensificat activitatea preventivă în 2025, analizând 1.796 solicitări de avizare și emitând 227 avize de securitate la incendiu și 9 avize de protecție civilă, în creștere cu 27% față de 2024.
De asemenea, inspectorii au efectuat 1.908 controale în unități publice și private, cu 2,25% mai multe față de anul precedent.
Conform bilanțului instituției, pe linia pirotehnică, ISU Argeș a executat 28 de misiuni de asanare a terenurilor, descoperind peste 1.500 de proiectile, bombe și cartușe de diferite calibre.
Argeș: S-au găsit peste 1.500 de proiectile de război!
Aceste intervenții complexe au inclus și distrugerea controlată a muniției descoperite, contribuind la siguranța populației și prevenirea accidentelor.
De asemenea, ISU Argeș a fost implicat în zece misiuni internaționale, inclusiv stingerea incendiilor de vegetație în Spania și participarea la exerciții europene și ateliere de lucru, subliniind pregătirea instituției la standarde internaționale.
Inspectoratul face parte și din două module specializate în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, cu echipaje și mijloace auto pregătite pentru intervenții CBRN și situații complexe.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti.jpg)








