Avertisment dur: Covid, de zece ori mai mortal decât gripa
Valul de gripă continuă să crească, însă într-un ritm mai lent, ceea ce ar putea indica apropierea de vârful epidemiei.
Potrivit medicului Octavian Jurma, în ultima săptămână au fost raportate peste 9.000 de cazuri noi, iar evoluția arată că numărul îmbolnăvirilor ar putea intra într-o zonă de platou.
Specialistul atrage atenția că infecțiile respiratorii au înregistrat, totuși, o creștere, depășind 112.000 de cazuri într-o singură săptămână.
Avertisment dur: Covid, de zece ori mai mortal decât gripa
Acest indicator precede de obicei evoluția gripei, ceea ce înseamnă că o ușoară creștere sau stagnare a cazurilor este posibilă pe termen scurt.
Mortalitatea scade, dar riscurile rămân
Datele recente arată o scădere a numărului de decese săptămânale, de la 20 la 11, semn că situația începe să se stabilizeze.
Chiar și așa, medicul avertizează că numărul total de îmbolnăviri din acest sezon ar putea egala sau chiar depăși cifrele cumulate din ultimele două sezoane.
În paralel, COVID-19 continuă să reprezinte un pericol major, mortalitatea fiind de câteva ori mai mare decât în cazul gripei.
Vaccinarea, încă sub nivelul optim
Deși numărul persoanelor vaccinate antigripal a trecut de 1,3 milioane, nivelul rămâne mult sub cel din 2020, când s-au înregistrat aproximativ 3 milioane de vaccinări.
Specialiștii avertizează că acest decalaj menține presiunea asupra sistemului sanitar, mai ales în perioadele de vârf ale sezonului rece.
Sursa: ziarulunirea.ro





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)






