Trafic paralizat pe DN7, Pitești-Vâlcea: Un autotren a derapat!
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române anunță că traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe drumul național DN 7, pe sectorul Râmnicu Vâlcea – Dedulești, în apropierea localității Budești, județul Vâlcea.
Circulația a fost afectată după ce un ansamblu rutier a derapat și a rămas imobilizat pe partea carosabilă, blocând parțial drumul.
În prezent, traficul se desfășoară alternativ, fiind dirijat de polițiștii aflați la fața locului, pentru a preveni producerea altor incidente și pentru a fluidiza circulația.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să ia în calcul rute alternative, acolo unde este posibil.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum.
Potrivit estimărilor, circulația rutieră ar urma să fie reluată în condiții normale după ora 18:00, odată cu degajarea carosabilului și repunerea în siguranță a sectorului de drum afectat.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)


