imm 263×587

Accident deosebit de grav! Cinci victime, printre care și copii

Accident deosebit de grav! Cinci victime, printre care și copii

Accident deosebit de grav! Cinci victime, printre care și copii

Un accident rutier s-a produs la intrarea în stațiunea Mamaia, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

În urma impactului, cinci persoane au avut nevoie de evaluare medicală, printre acestea aflându-se și doi copii.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri, paramedici SMURD și ambulanțe, care au acordat primul ajutor victimelor și au evaluat starea tuturor persoanelor implicate.

Din primele informații, nu au existat persoane încarcerate.

Un bărbat, transportat la spital

Potrivit datelor transmise de autorități, un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

O altă persoană a primit asistență la locul accidentului, însă a refuzat transportul la spital, iar ceilalți implicați nu au necesitat internare.

Polițiștii cercetează cauza producerii accidentului

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate la fața locului.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Sursa: wowbiz.ro/Foto

Accident deosebit de grav! Cinci victime, printre care și copii

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece