Eurial 263×587

Scandal pe domeniul public în Pitești

Scandal pe domeniul public în Pitești

Poliția Locală Pitești a desfășurat, în data de 27 februarie, o acțiune de control pentru verificarea modului în care se desfășoară activitățile comerciale pe domeniul public, vizate fiind strada Exercițiu și cartierul Trivale.

Verificările au avut ca scop respectarea regulilor privind ocuparea spațiului public și existența acordurilor eliberate de Primăria Municipiului Pitești.

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px

În cadrul acțiunii, polițiștii locali din Serviciul Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale au verificat peste 20 de agenți economici. Au fost depistate mai multe persoane care desfășurau comerț ambulant fără autorizație, expunând marfă pe domeniul public fără documentele legale necesare.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, conform prevederilor HCL nr. 283/2021, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

Sute de verificări în luna februarie

Potrivit Poliției Locale Pitești, în perioada 1–27 februarie au fost efectuate peste 300 de controale la nivelul municipiului, fiind aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.500 de lei.

Tot în această perioadă, au fost dispuse două măsuri de suspendare a activității unor unități de alimentație publică care funcționau fără autorizația emisă de autoritatea locală.

De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni privind executarea unor lucrări de construire în zone protejate, fără avizul Ministerului Culturii, documentele fiind înaintate unității de parchet competente.

Verificări și pentru menținerea curățeniei

Polițiștii locali au desfășurat controale zilnice și la platformele de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, pentru verificarea modului de depozitare a gunoiului și respectarea normelor de curățenie. Majoritatea acestor platforme sunt monitorizate video.

Reprezentanții instituției precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, atât pentru prevenirea neregulilor, cât și pentru sancționarea celor care nu respectă legislația privind comerțul și utilizarea domeniului public.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Scandal pe domeniul public în Pitești

Foto: Poliția Locală Pitești

New Profesional Consult 570×90
263×587 MAIA