Primăria Comunei Bradu anunță că taxele și impozitele locale pentru anul fiscal 2026 vor fi menținute la pragul minim prevăzut de legislația în vigoare, în ciuda noilor reglementări guvernamentale care impun ajustări la nivel național.
Decizia vine în contextul aplicării Ordonanța de Urgență nr. 78/2025, care obligă toate unitățile administrativ-teritoriale să adopte, începând cu 1 ianuarie 2026, o nouă grilă de impozitare.
Actul normativ introduce și un regim sancționator strict pentru administrațiile care nu se conformează noilor praguri.
Bradu: Anunț privind taxele și impozitele locale în 2026
Potrivit noii ordonanțe, primăriile care nu aliniază nivelul taxelor la grila stabilită la nivel național riscă:
Subfinanțarea bugetelor locale prin nealocarea fondurilor de echilibrare de la bugetul de stat;
Sistarea temporară a cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor destinate echilibrării bugetare.
Primarul Dan Stroe a subliniat că administrația locală a analizat impactul noilor prevederi asupra populației și a decis să nu majoreze taxele peste nivelul minim impus de lege.
„Rămânem la valorile minime din grila națională pentru a proteja puterea de cumpărare a locuitorilor noștri și pentru a asigura o gestiune responsabilă a bugetului local într-un context economic dificil, generat de constrângerile venite din partea autorităților centrale. Prioritatea noastră este protejarea bugetului familiilor din Bradu, nu colectarea agresivă”, a declarat edilul.
Reprezentanții primăriei îi încurajează pe cetățeni să beneficieze de bonificația de 10% acordată pentru plata integrală a impozitelor până la 31 martie 2026, măsură menită să atenueze impactul noilor reglementări fiscale.
Plata obligațiilor fiscale poate fi realizată:
Online, prin intermediul platformei Ghișeul.ro;
Direct, la casieria Compartimentului Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Bradu.







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



