Primarul Dan Stroe, apel către contribuabilii din Bradu
Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, lansează un apel către persoanele fizice și juridice care au datorii la bugetul local și le cere să își achite obligațiile fiscale.
Potrivit administrației locale, restanțele au ajuns în 2026 la 12.356.858 de lei, iar sumele neîncasate afectează bugetul destinat serviciilor publice, școlilor și investițiilor programate pentru acest an.
Primarul Dan Stroe, apel către contribuabilii din Bradu
Cea mai mare parte a datoriilor provine de la firme. Astfel, persoanele juridice înregistrează restanțe de 8.408.992 de lei, în timp ce persoanele fizice au acumulat datorii de 3.947.866 de lei.
Reprezentanții Primăriei Bradu atrag atenția că taxele și impozitele locale asigură finanțarea unor servicii de care beneficiază întreaga comunitate. Printre acestea se numără funcționarea școlilor, grădinițelor și creșelor, iluminatul public, transportul, deszăpezirea, salubrizarea și colectarea crengilor. Tot din bugetul local sunt susținute campaniile de dezinsecție, serviciile de gestionare a deșeurilor și Centrul de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Geamăna.
Potrivit administrației, nivelul ridicat al restanțelor îngreunează și realizarea investițiilor prevăzute pentru 2026, dar și continuarea unor proiecte deja începute sau demararea altora.
Primarul Dan Stroe, apel către contribuabilii din Bradu
Pentru recuperarea datoriilor, Primăria Bradu a transmis până în prezent aproximativ 1.000 de somații și titluri executorii. Autoritățile avertizează că, în cazul contribuabililor care nu își achită obligațiile, pot fi aplicate măsuri de executare silită, inclusiv popriri pe conturi, precum și penalități de întârziere, conform legislației în vigoare.
Primarul Dan Stroe, apel către contribuabilii din Bradu
Primarul Dan Stroe îi îndeamnă pe contribuabilii restanțieri să își achite debitele cât mai curând, pentru a evita acumularea unor costuri suplimentare și aplicarea măsurilor de executare silită.
Administrația locală subliniază că plata impozitelor și taxelor reprezintă o condiție importantă pentru menținerea serviciilor publice și continuarea investițiilor de care beneficiază locuitorii comunei Bradu.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)