Ultimul drum al colonelului Cristian Șendroiu, ucis în accidentul din Pitești
Colonelul în rezervă Ion Cristian Șendroiu a fost condus pe ultimul drum, după ce și-a pierdut viața în urma accidentului rutier produs pe 7 martie pe strada Smeurei din Pitești.
Mai multe detalii, și AICI: Pitești. Locotenentul colonel, Ion Șendroiu, plâns de colegi!
La ceremonia de înmormântare au participat membri ai familiei, prieteni apropiați, foști colegi din armată și persoane care l-au cunoscut de-a lungul carierei sale.

Slujba religioasă a avut loc la biserica aflată în incinta unității militare din municipiu, iar cei prezenți au adus un ultim omagiu fostului ofițer, rememorând momente din activitatea și viața sa.
Omagiu adus unui militar respectat
După absolvirea Academiei Militare, Cristian Șendroiu a avut o carieră îndelungată în structurile Armatei Române, fiind apreciat de colegi pentru profesionalism și pentru modul în care și-a îndeplinit atribuțiile în funcțiile pe care le-a ocupat.
Ultimul drum al colonelului Cristian Șendroiu, ucis în accidentul din Pitești
În semn de respect pentru activitatea sa, ceremonia funerară s-a desfășurat cu onoruri militare, potrivit tradiției acordate militarilor care au servit armata.
Ultimul drum
Cortegiul funerar a traversat zona unității militare în care se află biserica, iar militarii prezenți au salutat trecerea sicriului.
Ceremonia s-a încheiat în cimitirul „Sfântul Gheorghe”, unde liniștea momentului a fost marcată de salvele de armă trase în semn de respect pentru fostul colonel.
Sursa: sufletargeșean.ro














