Zile la rând Piteștiul a fost înghițit de nămeți, Primăria dovedindu-se neputincioasă în a face față ninsorilor abundente.
La sfârșitul acestei săptămâni, criticată de o parte a presei, municipalitatea a trecut, în sfârșit, la treabă. Administrația Domeniului Public și societatea Salpitfloor Green au acționat și acționează pentru degajarea zăpezii de pe arterele rutiere ale orașului. S-a intervenit cu autospeciale pe mai multe bulevarde și străzi, din centru și din cartiere, ca de pildă pe bulevardele „Eroilor” și „I.C Brătianu”. Au fost folosite camioane pentru a transporta zăpada într-o zonă liberă din imediată apropiere a municipiului.
Salutăm inițiativa, chiar dacă târzie, dar remarcăm că acțiunea încurcă traficul auto. Firesc ar fi fost ca ea să se desfășoare pe timpul nopții. De pildă, la intersecția „Eroilor” cu „Exercițiu” și până la vechea clădire a Tribunalului traficul a fost restricționat pentru executarea lucrărilor de deszăpezire. Prin urmare, mulți șoferi au fost nevoiți să folosească rute ocolitoare. (Foto: Arhivă)











