Un conflict ar fi izbucnit într-un bloc de locuințe din cartierul Tudor Vladimirescu din Pitești, fiind necesară chiar intervenția forțelor de ordine.
Potrivit informațiilor obținute de ePitești.ro, scandalul ar fi avut loc între o femeie și un bărbat, soț și soție, în interiorul imobilului.
Martorii susțin că situația ar fi degenerat rapid, fiind nevoie de intervenția poliției pentru calmarea spiritelor.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pregătit să acorde îngrijiri medicale, la nevoie.
Surse de la fața locului afirmă că ambele persoane implicate ar fi avut un comportament agitat, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma intervenției, niciuna dintre persoanele implicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cei doi au fost încătușați de polițiști și conduși la secție pentru audieri și pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Cercetările ar urma să continue pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc incidentul.
În funcție de decizia persoanelor implicate de a depune plângere, ar putea fi luate măsurile legale necesare, inclusiv emiterea unor ordine de protecție, dacă situația o va impune.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)








