Gest scandalos la Auchan! Parcări ilegale descoperite de polițiști
În această seară, polițiștii locali din Pitești au desfășurat o acțiune de control în parcarea centrului comercial Auchan, situat pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 1.
Verificările au vizat respectarea regulilor de parcare, în special utilizarea corectă a locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități.
În urma controalelor, au fost aplicate 5 sancțiuni: 3 amenzi contravenționale aplicate pe loc și 2 înștiințări în vederea sancționării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Bogdan Aristănțoiu, măsurile au fost luate după ce mai multe autovehicule au fost identificate parcate ilegal pe locurile special destinate persoanelor cu handicap, fără a deține documentele sau însemnele legale necesare.
Astfel de fapte afectează direct accesul persoanelor cu mobilitate redusă la servicii și spații publice, generând disconfort și limitând drepturi esențiale.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu, a declarat pentru ePitești:

”Atragem atenția cetățenilor că verificările efectuate de polițiștii locali au loc constant, zilnic și inopinat, în toate centrele comerciale.
Reamintim că locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități nu sunt opționale și nici „temporare”, iar ocuparea lor fără drept constituie contravenție.
Sancțiunile sunt semnificative, variind între 2.000 și 10.000 de lei, însă, dincolo de aspectul financiar, esențial rămâne respectul față de persoanele care depind cu adevărat de aceste locuri de parcare.”
Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, scopul fiind nu doar sancționarea abaterilor, ci și creșterea gradului de responsabilitate și respect față de semenii care au nevoie reală de aceste facilități.







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)






