Cluburile din SuperLiga au decis în unanimitate să solicite amânarea startului noului sezon, programat inițial pentru 10 iulie.
Propunerea oficială transmisă către Federația Română de Fotbal este ca debutul campionatului să fie mutat pe 17 iulie, din cauza perioadei considerate prea scurte de odihnă pentru jucători.
Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale de la Poiana Brașov, unde reprezentanții celor 16 cluburi au invocat un calendar competițional prea încărcat și lipsa timpului de refacere fizică și mentală pentru fotbaliști.
Printre vocile cele mai ferme s-a numărat Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, care a explicat pentru GSP de ce cluburile au ajuns la această poziție.
„Jucătorii nu au avut timp real de vacanță. Terminăm sezonul foarte târziu și reluăm pregătirea aproape imediat. Este mult prea puțin.
Dani Coman: ,,Nu vrem să începem campionatul!”
Nu se poate în aceste condiții”, a transmis Coman, subliniind că fotbaliștii au nevoie de refacere completă, nu doar fizică, ci și mentală, conform gsp.ro.
Acesta a comparat situația din România cu alte campionate europene, unde pauzele sunt mai lungi: „În Italia, jucătorii au două luni de vacanță.
Dacă vrem să creștem nivelul fotbalului românesc, trebuie să ținem cont de realitatea din teren”.
Cluburile propun inclusiv mutarea Supercupei și introducerea unei etape intermediare în februarie, însă oficialii LPF au avertizat că un astfel de calendar ar putea crea probleme logistice, inclusiv din cauza condițiilor meteo dificile din iarnă.
În ciuda acestor dificultăți, cluburile rămân unite în solicitarea lor, iar miza discuțiilor dintre LPF și FRF va fi stabilirea unui calendar final care să împace atât nevoile sportive, cât și constrângerile organizatorice.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)


![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






