263×587.jpg La COCOS

Deosebit de grav! Tânăr de 21 de ani electrocutat!

Un incident grav a avut loc astăzi, în Gara Bușteni, unde un tânăr de 21 de ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon de tren.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, iar autoritățile au solicitat și intervenția elicopterului SMURD.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia au fost alertați în urmă cu puțin timp cu privire la o persoană electrocutată în Gara Bușteni.

Pentru gestionarea situației au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

Acesta s-ar fi urcat pe un vagon destinat transportului de produse petroliere, aflat în gară fără încărcătură, moment în care s-ar fi produs electrocutarea.

Intervenția salvatorilor este îngreunată de faptul că garnitura se află încă sub tensiune.

Reprezentanții ISU au precizat că se așteaptă sosirea unei drezine speciale pentru scoaterea de sub tensiune a trenului, astfel încât echipajele să poată interveni în siguranță.

”Victima, un tânăr în vârstă de 21 ani, a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD. Aceasta prezintă arsuri la nivelul toracelui anterior şi posterior, a fost intubată şi va fi transportată către o unitate spitalicească”, a transmis ISU Prahova.

De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Brașov pentru a asigura transportul rapid al victimei către o unitate medicală specializată.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

570×90 LA COCOS
263×587 grota rece