Grupul francez Auchan face o mișcare importantă pe piața din România și devine acționar majoritar într-un startup românesc de tehnologie specializat în inteligență artificială pentru retail.
Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, Auchan a preluat 55% din compania Security Retail Technologies (SRT), fondată de antreprenorul român Marian Costin.
Firma dezvoltă soluții bazate pe inteligență artificială menite să reducă pierderile din magazine și să ajute retailerii să monitorizeze mai eficient tranzacțiile și stocurile.
Mai exact, tehnologia creată de startup-ul românesc poate identifica erori la casele de marcat, pierderi de marfă, tentative de fraudă sau probleme legate de gestionarea stocurilor. Sistemele sunt gândite să ofere comercianților informații în timp real și să reducă pierderile financiare.
Compania a dezvoltat și aplicația GuardPay AI, evaluată anul trecut la peste un milion de euro, conform documentelor analizate de sursa citată.
Înainte de a pune bazele SRT, Marian Costin a lucrat peste cinci ani în cadrul companiei poloneze Vimana, specializată în tehnologii pentru retail, având clienți mari precum Pizza Hut, KFC, Spar, Sephora sau Starbucks.
Pentru Auchan, mutarea vine în contextul unei orientări tot mai puternice către digitalizare și automatizare. Retailerul este prezent în România din 2006 și se află printre cei mai mari jucători din piața locală.
Auchan face o mutare neașteptată în România! Ce a decis gigantul
Foto: Descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)










