Piteștenii pasionați de automobile au parte, în aceste zile, de o surpriză în centrul orașului.
Anumite modele ale mărcilor Omoda și Jaecoo sunt expuse, prin Eurial, în Piața Vasile Milea din centrul municipiului, în cadrul unei prezentări speciale organizate cu ocazia Raliului Argeșului 2026, una dintre cele mai importante competiții automobilistice din România, care îi are ca parteneri principali pe DTO și Eurial.

Expoziția auto atrage deja privirile trecătorilor, mai ales că cele două mărci, aflate în plină expansiune pe piața auto, vin cu modele moderne, tehnologii noi și un design care nu trece neobservat.

Cei interesați pot vedea îndeaproape automobilele expuse și pot descoperi detalii despre noile modele prezente în România.
Deocamdată, automobilele Omoda și Jaecoo pot fi achiziționate prin Eurial Pantelimon, însă, în curând, acestea vor putea fi cumpărate și de la dealerul Eurial din Pitești, ceea ce reprezintă o veste importantă pentru piața auto locală și pentru clienții din Argeș.

Expoziție specială cu ocazia Raliului Argeșului 2026
Prezența automobilelor în Piața Milea face parte din seria de evenimente dedicate Raliului Argeșului 2026, una dintre cele mai importante competiții automobilistice din România.

Vă reamintim că startul festiv al competiției, unul dintre cele mai apreciate momente de către spectatori, va avea loc astăzi, 15 mai, în Piața Primăriei din Pitești.
Ediția din acest an va aduce la start 55 de echipaje, inclusiv unii dintre cei mai rapizi piloți ai României.

Concurenții vor evolua în cadrul a 11 probe speciale, desfășurate în zona Câmpulung, pe Transfăgărășan și în municipiul Pitești, pe un traseu ce însumează peste 130 de kilometri cronometrați.
Eurial Invest, implicare puternică în Raliul Argeșului

Implicarea Eurial Invest în competiție merge dincolo de expoziția din centrul Piteștiului. Compania susține concret motorsportul local, acoperind integral taxa de înscriere pentru echipajele formate exclusiv din argeșeni, într-un demers menit să încurajeze participarea sportivilor locali.
Detalii – AICI.

Totodată, mașina oficială a Raliului Argeșului powered by Citroën este oferită de Eurial Invest, dealer oficial pentru mărcile Peugeot, Citroën, DS și Opel în România. De altfel, Eurial este singura concesiune din țară care are în portofoliu toate cele patru mărci din grupul Stellantis, importate de Trust Motors.
Cei curioși pot vedea de aproape noile modele Omoda și Jaecoo expuse în Piața Milea, în centrul Piteștiului, în cadrul evenimentelor dedicate Raliului Argeșului 2026.















