151 de ani de PNL, sărbătoriți pe cinste la Pitești! Premii pentru oamenii care au ridicat Argeșul la rang înalt
Manifestările dedicate aniversării a 151 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal au început încă de la prânz, într-un cadru simbolic pentru istoria liberalismului românesc.
În jurul orei 11:30, lideri PNL, primari, reprezentanți ai administrației și invitați au participat la activitatea organizată la Vila Florica, loc emblematic pentru familia Brătianu și istoria partidului.
Știrea pe larg, AICI.
De la ora 14:00, gala aniversară a continuat la Filarmonica Pitești
De la ora 14:00, evenimentul aniversar s-a mutat la Filarmonica Pitești, unde a început gala dedicată personalităților argeșene și olimpicilor județului.

Evenimentul a fost prezentat de Cristiana Ionescu, membru PNL Tineret, și Mihai Alexandrescu, managerul Vilei Florica.
Programul a început cu intonarea imnului, într-un moment solemn care a marcat debutul manifestării.
Ulterior, participanții au urmărit un material video dedicat istoriei Partidului Național Liberal, fiind prezentate momente importante din evoluția formațiunii politice.
De asemenea, cei prezenți au vizionat un mesaj video transmis de Ilie Bolojan, special pentru aniversarea partidului.
La eveniment au participat, printre alții Mihai Coteț senator PNL de Argeș și vicepreședinte al Senatului, Dragoș Predescu,subprefect de Argeș, Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, Adrian Frîntură, primarul comunei Moșoaia, Cătălina Dumitrașcu, consilier local PNL Pitești și inspector general adjunct al ISJ Argeș, Ionuț Gheorghe, președintele CAS Argeș, oameni politici, primari PNL și numeroși olimpici argeșeni.
Discursul Alinei Gorghiu, unul dintre momentele centrale ale galei
Unul dintre momentele importante ale evenimentului a fost discursul susținut de Alina Gorghiu, care a vorbit despre valorile Partidului Național Liberal, responsabilitatea liderilor politici și nevoia de a susține performanța în toate domeniile.
În mesajul său, Gorghiu a pus accent pe merit, educație și sprijinirea oamenilor care duc mai departe imaginea județului Argeș și a României, subliniind importanța păstrării spiritului liberal.

Premiile pentru personalități au continuat cu:
-Daniel Bica a oferit premiul „Constantin Cantacuzino” – secțiunea sănătate profesorului universitar doctor Cătălin Cârstoiu, medic ortoped
– Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, a oferit premiul „Nicolae Krețulescu” profesorului universitar doctor Viorel Jinga, medic urolog
– Premiul „Dimitrie Gerota” a fost acordat lui Bogdan-Stelian Măstălier-Manolescu, medic și șef al Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Colentina
– Medicul cardiolog Dragoș Vinereanu a primit și el o distincție, însă nu a fost prezent la ceremonie
Adrian Frîntură a premiat managementul feminin
În continuare, pe scena festivității a urcat Adrian Frîntură, primarul comunei Moșoaia, care a oferit premiul „Eugeniu Carada” pentru management feminin Bibianei Stanciulov, una dintre figurile cunoscute ale mediului antreprenorial românesc.

Premiul a fost ridicat de fiica acesteia, într-un moment apreciat de cei prezenți, distincția reprezentând o recunoaștere a contribuției în management și dezvoltarea mediului de business.
Premiile au continuat cu:
– Ciprian Dobre, reprezentant PNL Mureș, a oferit premiul „Gheorghe Brătianu” lui Narcis Dorin Ion, managerul Muzeului Național Peleș
Doi tineri ambasadori ai Argeșului au impresionat publicul
Un moment aparte al galei a fost oferit de Dragoș Predescu, subprefectul Argeșului, care a premiat doi tineri considerați adevărați ambasadori ai Argeșului și României: Sofia Butaru, violonistă, și Gruia Ioan Soare, pianist.

În continuare, premiile au mers către:
– Silviu Mănescu, reprezentant PNL Câmpulung, care a oferit premiu pictorului și artistului plastic Ioan Pantilie
– Roxana Ioniță, reprezentant PNL Bascov, care a oferit premiu sculptorului și artistului plastic Marius Ivanovici
– Aurel Bălășoiu, primarul comunei Rociu, care a oferit premiu poetei, traducătoarei și eseistei Paula Romanescu
– Filip Viorel, reprezentant PNL Merișani, care a oferit premiu lui Florin Emil Voicescu
– Viorel Constantin, reprezentant PNL Argeș, care a oferit premiu cântăreței și finalistei X Factor Georgiana Costache
Olimpici la limba rusă, premiați pentru performanță națională
În cadrul secțiunii dedicate educației, Cătălina Dumitrașcu, inspector general adjunct al ISJ Argeș și consilier local Pitești, a premiat olimpicii la limba rusă clasați pe locul I la nivel național: Carolina Vîlcu, Andrei Vlădău, Eva Deaconu și Valentina Bujor.
Momentul a pus în lumină performanța elevilor argeșeni și munca profesorilor care contribuie la pregătirea acestora pentru competiții de nivel înalt.
Premiile pentru olimpici au continuat cu:
Denisa Negru a oferit un premiu olimpicei la limba franceză Gloria Năstase.
Mihai Coteț a premiat olimpicul la chimie
În continuare, pe scena festivității a urcat Mihai Coteț, care a oferit premiul olimpicului la chimie Ioan Rareș Năstase, alături de profesoara coordonatoare Nicușoara Uță.

În mesajul transmis, Mihai Coteț a evidențiat importanța susținerii performanței în educație și a felicitat atât elevii care obțin rezultate remarcabile, cât și profesorii care contribuie la formarea lor.
- Piteștiul, plin de miniștri, ambasadori și investitori: ARGEȘ INVEST a atras 500 de participanți și mesaje grele despre viitorul economiei
- Alina Gorghiu, semnal de alarmă privind o problemă controversată în România
- Pitești: Eveniment uriaș! Argeș Invest a adunat „greii” economiei și politicii. Mihai Coteț a reunit peste 500 de participanți, printre care miniștri și ambasadori
Olimpici internaționali la matematică, premiați
Un alt moment important al galei a fost cel în care Ion Popa, fost președinte PNL Argeș și fost senator, a oferit distincții olimpicilor internaționali la matematică Emanuel Mazăre și Pavel Mălina Carla, alături de profesoara Mihaela Stanciu.

Premierea a reprezentat o recunoaștere a rezultatelor obținute la nivel internațional și a performanțelor care aduc prestigiu județului Argeș.
În continuare au mai fost premiați:
-Ion Liviu Iana, președintele PNL Mihăiești, a oferit premiu Irinei Pilipouțanu, alături de profesoara Silvia Enculescu, pentru matematică
– Cristina Ghineț a oferit premiu Mariei Denisa Constantin, alături de profesoarele Matia Împingău și Iuliana Cozmulescu, pentru industria textilă și pielărie
– Dragoș Tănase a oferit premiu lui Sasha Fregnan, alături de profesoara Simona Androne
– Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla, a oferit premiu Ansamblului Folcloric „Floricica” de la Bârla
– Aura Băilescu, reprezentant PNL Mioveni, a oferit premiu fostului campion european la box Răzvan Andreiana.
– Loredana Năstase, reprezentant PNL Câmpulung, a oferit premii pentru atletism sportivilor Ciobanu Daniela și Doagă Mario, alături de profesorul Gabriel Tudorache
– Cosmin Petrescu, reprezentant PNL Curtea de Argeș, a oferit premiu echipei de robotică VVROBOTS, a Colegiului „Vlaicu Vodă”, coordonată de profesorul Ion Ungureanu.
– Sebastian Florescu, reprezentant PNL Ștefănești, a oferit premiu olimpicului Ianis Cojocaru, pentru performanțele obținute la geografie
– Dumitru Roland Florin, reprezentant PNL Albota, a oferit premiu artistei Ana Maria Baltag Diaconu, care a susținut și un moment artistic în cadrul galei
– Țică Manuel, consilier județean PNL, a oferit premiu Baltariu Ariana Elisa, alături de profesorul Laurențiu Tudorache
– Gabriel Tudor, președintele PNL Costești, a oferit un premiu în cadrul ceremoniei
Alina Gorghiu a oferit un premiu primarului din Suseni
Un moment important al galei a fost cel în care Alina Gorghiu a oferit o distincție primarului comunei Suseni, Radu Doru, într-un gest de apreciere pentru activitatea și implicarea sa în administrația locală.
Momentul a fost primit cu aplauze de cei prezenți, fiind unul dintre episoadele evidențiate în cadrul ceremoniei aniversare.
Primarul din Țițești i-a oferit un premiu Alinei Gorghiu
Într-un moment simbolic al evenimentului, Gheorghe Savu, primarul comunei Țițești, i-a oferit un premiu Alinei Gorghiu, ca semn de apreciere pentru implicarea și susținerea proiectelor din județul Argeș.
Gestul a fost întâmpinat cu aplauze, reprezentând unul dintre momentele care au marcat gala aniversară organizată la Filarmonica Pitești.
Premii pentru tezaure umane ale Argeșului
În cadrul ceremoniei au fost acordate și premii unor oameni considerați adevărate tezaure umane vii, pentru contribuția lor la păstrarea tradițiilor și valorilor autentice românești.
Premiile au continuat cu:
-Elena Iagăr, consilier județean Argeș, a oferit premiu lui Marin Vasile, desemnat tezaur uman.
Ionuț Gheorghe a premiat un tezaur uman al Argeșului
În continuare, pe scena festivității a urcat Ionuț Gheorghe, președintele CAS Argeș, care a oferit un premiu Victoriei Olivotto, desemnată tezaur uman.
Momentul a evidențiat importanța păstrării tradițiilor și a oamenilor care contribuie, prin activitatea lor, la conservarea patrimoniului cultural și identitar al județului.
În continuare au mai fost premiați:
– Roxana Bărbulescu, consilier județean, a oferit premiu Marilenei Iosifaru, desemnată tezaur uman
– Voica Costel, viceprimarul comunei Băiculești, a oferit premiu lui Constantin Vasile, desemnat tezaur uman, acesta oferind și un moment artistic la țiteră, instrument tradițional care a completat atmosfera autentic românească a galei
Evenimentul aniversar s-a încheiat într-o atmosferă festivă, completată de numeroase momente artistice susținute pe scenă, care au adus un plus de emoție și au transformat gala într-o celebrare a performanței, culturii și valorilor argeșene.










![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)









