263 X 587 CUMPANA 1

Tragedie! Un copil de 2 ani a murit după ce s-a jucat pe un tobogan

Un copil în vârstă de doar doi ani și-a pierdut viața ieri seară, în urma unui incident petrecut la un tobogan gonflabil amplasat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Orașului Satu Mare.

În urma tragediei, autoritățile locale au decis suspendarea imediată a funcționării tuturor caruselelor și locurilor de joacă din zonele destinate evenimentului.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

Primele date indică faptul că trei copii s-ar fi lovit între ei în timpul utilizării toboganului gonflabil, iar băiețelul de doi ani ar fi suferit răni grave.

La fața locului au intervenit echipaje medicale care au încercat să îl salveze pe copil.

Acesta a fost resuscitat timp de peste o oră, însă, din păcate, eforturile medicilor nu au avut succes, fiind declarat decesul.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.

Până în acest moment, nu au fost comunicate oficial detalii suplimentare despre incident.

În urma evenimentului, Primăria Municipiului Satu Mare a anunțat măsuri drastice privind activitățile de agrement din cadrul sărbătorii orașului.

„Primăria Satu Mare a decis ca, de Ziua Orașului, toate caruselele și locurile de joacă din locațiile dedicate evenimentului să fie oprite. Mai mult, pe viitor, acest tip de divertisment va fi eliminat complet”, au transmis reprezentanții instituției.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Anchetatorii urmează să stabilească dacă au existat deficiențe de organizare, probleme tehnice sau alte cauze care au contribuit la producerea incidentului.

Tragedie! Un copil de 2 ani a murit după ce s-a jucat pe un tobogan

Sursa: Digi24.ro

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587