Val de foc! Orașele unde termometrele vor arăta 40 de grade
După o primăvară caracterizată de precipitații și temperaturi moderate, vara începe să își intre în drepturi în România.
Meteorologii avertizează că temperaturile vor continua să crească în următoarele săptămâni, iar mijlocul lunii iulie ar putea aduce primul episod sever de caniculă din acest an.
Potrivit prognozelor publicate de platforma EaseWeather, cele mai ridicate valori termice sunt estimate începând cu data de 17 iulie 2026.
În sudul țării, în special în zonele cunoscute pentru temperaturile extreme din timpul verii, mercurul din termometre ar putea ajunge la pragul de 40 de grade Celsius.
Mai mult decât atât, meteorologii anunță o încălzire accentuată a vremii după 18 iunie, pe fondul pătrunderii unei mase de aer tropical.
În intervalul 19–21 iunie, în regiunile vestice și sudice ale României, temperaturile ar putea atinge pragul caniculei, apropiindu-se de 35°C, conform Meteo Plus Facebook.

Calafat și Drobeta-Turnu Severin, printre cele mai fierbinți orașe
Conform estimărilor meteorologice, orașele Calafat și Drobeta-Turnu Severin se vor afla printre cele mai afectate de valul de căldură.
Pentru data de 17 iulie sunt prognozate temperaturi de aproximativ 40 de grade Celsius, iar valorile extreme ar putea reveni și în zilele de 20 și 22 iulie.

Specialiștii atrag atenția că acestea sunt temperaturile măsurate la umbră.
În zonele expuse direct razelor solare, temperatura resimțită poate depăși cu ușurință 43-45 de grade Celsius, ceea ce va accentua disconfortul termic.
Recomandări pentru perioadele caniculare
Medicii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11:00-18:00, consumul unei cantități suficiente de apă și limitarea efortului fizic în aer liber.
Persoanele vârstnice, copiii și cei cu afecțiuni cronice sunt considerați cei mai vulnerabili în perioadele cu temperaturi extreme.
Sursa: gândul.ro
Foto interior: EaseWeather













