263 X 587 CUMPANA 1

Furtunile au făcut ravagii în Argeș! RO-ALERT transmis în Pitești și intervenții în mai multe localități

Fenomenele meteorologice periculoase au creat probleme în mai multe zone din județul Argeș.

În municipiul Pitești a fost transmis și un mesaj RO-ALERT, prin care populația a fost avertizată cu privire la condițiile meteo și riscurile asociate acestora.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Potrivit informării transmise de ISU Argeș, pentru perioada 27 august 2026, ora 08:00 – 28 august 2026, ora 08:00, echipajele de intervenție au fost solicitate în mai multe localități pentru degajarea arborilor căzuți, evacuarea apei și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Arbori căzuți în mai multe localități

Intervențiile pentru îndepărtarea arborilor căzuți au avut loc în mai multe zone din județ.

În comuna Merișani, satul Brăteasca, un arbore a căzut peste un garaj și peste firele electrice. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse.

Un alt arbore a căzut peste un gard și pe carosabil în comuna Băiculești, satul Zigoneni. Situații similare au fost înregistrate în Costești, pe strada Biserica Nouă, pe DN 65, în comuna Lunca Corbului, precum și în comuna Mălureni, satul Păuleasca.

Intervenții și în municipiul Pitești

Mai multe solicitări au fost înregistrate și în municipiul Pitești, în special pentru evacuarea apei.

Pompierii au acționat pe strada Prof. Mihail Vlădescu, unde apa acumulată prezenta pericol de inundare a locuințelor din zonă.

De asemenea, echipajele au intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile unor clădiri de pe bulevardul Frații Golești și bulevardul I.C. Brătianu.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

Tot în Pitești, pe strada Alunului, pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui stâlp de iluminat public.

Intervențiile au fost desfășurate în contextul avertizărilor meteorologice privind manifestarea unor fenomene periculoase în județul Argeș.

Furtunile au făcut ravagii în Argeș! RO-ALERT transmis în Pitești și intervenții în mai multe localități

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587