O veste tragică a îndurerat o familie din Pitești și pe toți cei care l-au cunoscut pe Ștefan Răzvan, un tânăr în vârstă de doar 28 de ani.
Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Cehia, pe autostrada D2, în apropierea orașului Brno, scrie anchetaonline.ro.
Tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de 13 iunie și a implicat două autocamioane. În urma accidentului, ambii șoferi și-au pierdut viața.
Cum s-a produs accidentul
Autoritățile au stabilit că un camion înmatriculat în Ungaria a intrat într-o barieră de beton amplasată într-o zonă în care se desfășurau lucrări de reabilitare a autostrăzii. În urma impactului, vehiculul a rămas blocat transversal pe carosabil.
La scurt timp, în zonă a ajuns și TIR-ul condus de Ștefan Răzvan. Tânărul nu ar mai fi mai reușit să evite obstacolul, iar impactul a fost devastator, mai notează sursa citată.
În urma coliziunii, cele două vehicule au fost cuprinse de flăcări. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era deja generalizat, iar salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei doi șoferi.
„Ambele vehicule erau complet în flăcări la sosirea echipajelor noastre. În interiorul cabinelor distruse au fost găsiți cei doi șoferi decedați. Pentru extragerea trupurilor a fost necesară intervenția cu echipamente hidraulice grele de descarcerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor din Moravia de Sud, Štěpán Komosný, citat de Libertatea.
Mesaje de durere
Moartea tânărului din Pitești a adus numeroase reacții în mediul online.
Prieteni, foști colegi și apropiați au transmis mesaje de condoleanțe și de susținere pentru familia îndurerată.
Tânărul avea doar 28 de ani și era din Pitești. Moartea sa lasă în urmă multă durere în rândul familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.
Piteșteanul Răzvan Ștefan, 28 de ani, sfârșit înfiorător într-un TIR cuprins de flăcări
Foto: colaj – libertatea.ro/foto Facebook









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

