Dispariție misterioasă în Pitești! Darius, 16 ani, este căutat în tot județul
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești desfășoară căutări pentru găsirea unui adolescent de 16 ani, după ce familia a anunțat că acesta a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
Sesizarea a fost făcută în noaptea de 25 spre 26 iunie.
Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, tânărul, identificat ca Burulea Darius Marius, a plecat în cursul zilei de 25 iunie, în jurul orei 16:00, iar de atunci nu a mai putut fi contactat.

Au fost mobilizate mai multe echipaje
Polițiștii Secției 4, împreună cu efective din cadrul Poliției Municipiului Pitești, desfășoară verificări și activități specifice pentru depistarea minorului.
Totodată, datele și semnalmentele acestuia au fost transmise către celelalte unități de poliție și structurile care au atribuții de legitimare a persoanelor.
Oamenii legii precizează că adolescentul a mai avut plecări voluntare și în trecut.
Semnalmentele minorului
La momentul dispariției, băiatul avea aproximativ 1,65 metri înălțime, cântărea în jur de 50 de kilograme, are constituție astenică și ten măsliniu.
Era îmbrăcat cu pantaloni scurți negri, tricou negru și purta adidași albi.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea minorului sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să contacteze Poliția Municipiului Pitești, la numărul de telefon 0248 607 009.
Orice detaliu, chiar și unul aparent nesemnificativ, poate contribui la depistarea adolescentului în cel mai scurt timp.













