Orașul Uzinei Dacia pregătește o schimbare importantă. Pas crucial
Orașul Mioveni continuă investițiile în producerea energiei din surse regenerabile.
Lucrările din cadrul proiectului „Instalarea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară – oraș Mioveni” sunt în plină desfășurare, iar execuția avansează conform graficului stabilit.
Sisteme fotovoltaice la două obiective importante
Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei, și urmărește realizarea unor capacități proprii de producere a energiei electrice pentru consumul instituțiilor publice din oraș.
În această perioadă, la Sala Sporturilor Mioveni și la Stația de Epurare a Apelor Uzate se montează structurile metalice și echipamentele aferente sistemelor fotovoltaice, lucrările aflându-se într-o etapă avansată.
Beneficii pentru comunitate și mediu
După finalizarea investiției, cele două instalații vor avea o capacitate totală instalată de 0,5659 MW.
Proiectul va contribui la reducerea consumului de energie din rețeaua publică și la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 454,36 tone de CO₂ anual.
În același timp, administrația locală estimează că investiția va reduce costurile cu energia electrică prin utilizarea energiei produse din surse regenerabile.
Investiție de peste 5,4 milioane de lei
Valoarea totală a proiectului este de 5.423.815,27 lei, dintre care 3.516.911,24 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Termenul de finalizare a investiției este 31 decembrie 2026.
Prin acest proiect, Primăria Mioveni își propune să crească eficiența energetică a infrastructurii publice și să susțină dezvoltarea durabilă a orașului, prin investiții în tehnologii moderne și prietenoase cu mediul.
Foto: descriptiv








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)


